Salată gustoasă pentru iarnă – Roșii, vinete și ardei gras la borcan

Ingrediente necesare pentru 5 borcane de 0,5 L:

  • 1 kg vinete
  • 1 kg roșii tari
  • 1 ceapă mare
  • 1 kg ardei gras
  • 1 plic condiment pentru frigărui (30g)
  • 1 căpățână usturoi
  • 3 linguri zahăr
  • 2 linguri rase sare gemă
  • 100 ml oțet 9%
  • 2 lingurițe piper negru
  • 150-200 ml ulei

Mod de preparare:

Tăiem vinetele rondele, adăugăm peste ele 2 linguri de ulei și amestecăm foarte bine. prăjim rondelele pe tigaie uscată, într-un singur strat, până se rumenesc frumos pe ambele părți.

Tăiem ceapa în jumătăți de rondele și o adăugăm peste vinete. Tăiem ardeii în jumătăți, pe lungime, îndepărtăm semințele și cotoarele și îi tăiem din nou, transversal, în jumătăți.

Prăjim ardeii într-o tigaie cu un pic de ulei încins. Tăiem și roșiile rondele și le prăjim pe ambele părți, într-o tigaie cu un pic de ulei.

Amestecăm piperul negru cu condimentul pentru frigărui, zahăr și sare. Împărțim amestecul în 3 părți egale și adăugăm peste vinete și ceapă, peste roșii și peste ardeiul gras.

Peste vinete și ceapă adăugăm și usturoiul tocat mărunt și amestecăm foarte bine, frecând ușor ceapa, doar cât să lase zeamă și să devină mai moale.

Împărțim oțetul în 3 părți egale și turnăm în fiecare vas. Amestecăm și acoperim vasele cu folie alimentară. Le dăm la frigider pentru minim 7 ore, ca salata să se marineze. Cel mai bine este să stea peste noapte.

Sterilizăm borcanele și fierbem capacele. Umplem borcanele, alternând straturile: vinete, roșii (fără suc), ardei, vinete.

Repartizăm uniform marinada care rămâne, acoperim borcanele cu capace și le punem într-o cratiță în care am pus anterior un prosop de bucătărie.

Turnăm apă rece în cratiță și, din momentul în care apa dă în clocot, sterilizăm borcanele timp de 30 de minute. Ulterior, le închidem ermetic și le întoarcem cu susul în jos. Le acoperim cu o pătură și le lăsăm să se răcească lent și complet.

Savurați cu poftă! Poftă bună!